In Romania e greu sa reusesti in viata !?

Vreau sa reusesc in viata !

Am un prieten de familie, 40 ani, intelectual, venituri pe luna 6 K, munca de birou la stat + job la privat si care mereu repeta ca in Romania e greu sa ai copii care mai apoi sa se realizeze pe plan profesional. Pe langa omul asta, tot mai multi cunoscuti spun ca e greu sa reusesti in viata in Romania, ca defapt Romania e un fel de Vest salbatic, in care nu exista “proceduri”, in care nu pot exista planuri de cariera si de dezvoltare a unui tanar, in care totul se desfasoara haotic, iar cei care reusesc uneori in cariera nu sunt nici pe departe cei mai profesionisti ori inteligenti din domeniul respectiv. Interogand insa si cealalta parte, a afaceristilor de mijloc, dar si a muncitorilor simpli, aud vorbe cum ca in Romania e mai rau ca pe vremea lui Ceausescu din toate punctele de vedere. Si oarecum am inteles de ce e greu sa reusesti in Romania. Predictibilitatea e cuvantul care lipseste din vocabularul nostru si al guvernantilor. Atata timp cat traim intr-o societate si tara haotica e normal ca generatii de elevi inteligenti poate chiar superior se pierd in valul de mediocritate a unui stat ca prefera sa controleze un haos benefic politicienilor, partenerilor externi. In Romania e un haos in toate domeniile, sistemul politic si de control e perfect, dar in rest nu avem nimic sanatos ca tara. De aceea e greu sa reusesti in Romania si de aceea multi se stabilesc in tari din afara unde sunt multi romani deja. Romania e o colonie in care nu poti sa reusesti in viata, un miez putred dintr-un mar exmperimental ! Degeaba spui vreau sa reusesc in viata…. nimeni si nimic nu te pot ajuta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *